SITUAȚIE CRITICĂ LA NIVEL NAȚIONAL sau CUM SE MANIFESTĂ DUREREA-N BASCĂ LA ROMÂNI!

Din 3.187 de comune, orașe, municipii, 1.784 nu au eticheta Monitoul Oficial Local

Suntem în luna martie 2020, la aproape 3 luni de la intrarea în vigoare a prevederilor Anexei 1 la Codul administrativ, privind implementarea Monitorului Oficial Local. Situația – oficială, cu date preluate din siteul Ministerului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei – este una absolut catastrofală: din 3.187 de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii) care ar fi trebuit ca, la 01 ianuarie 2020, să afișeze butonul Monitorul Oficial Local, 1.784 (adică 55%), nu au făcut acest lucru! Este cât se poate de clar că situația descrisă nu este generată de nu știu ce impedimente tehnice sau financiare. Ofertele de aplicații de pe piață sunt mai mult decât rezonabile ca preț (că majoritatea sunt doar niște însăilări penibile, nu aplicații, reprezintă altă poveste). Iar tehnic, afișarea unei etichete pe site înseamnă ceva de piciorul broaștei. Și atunci?!

În fapt, situația de mai sus reflectă fidel neputința unei bune părți a administrației publice românești de a înțelege secolul în care trăim. Nu degeaba spun bancurile că, în cazul unui război mondial în mileniul III, România poate să stea liniștită pentru că este cu 100 de ani în urmă!  Ne complacem într-o spoială de democrație. Adoptăm formule fără fond, suntem cu „Europa” în gură toată ziua, discutăm despre „valorile democratice” și ne îngrijorăm de schimbările climatice globale cauzate de poluare dar aruncăm gunoiul pe câmp și-n stradă, suntem ultimii la consumul de săpun ori de pastă de dinți și facem încă administrație cu creionul, hârtia și avizierul! Vrem o țară ca afară dar Doamne-ferește să facem cel mai mic efort pentru asta!

La urma-urmei, ce s-a vrut cu acest Monitor Oficial Local? Simplu: transparentizarea completă, reală a actului administrativ prin informarea cetățeanului plătitor de taxe și impozite despre toate etapele și procesele adoptării deciziilor, de la proiect la forma finală. Informație – nimic mai mult (dar nici mai puțin); accesul la informațiile publice este un drept inalienabil al cetățeanului dintr-o democrație a secolului al XXI-lea; statul și  toate structurile publice au obligația de a-i oferi această informație. La ce asistăm? Avem o lege și ne doare-n moțul de la bască de aplicarea ei! Administrația publică ignoră, în acest caz, ca și-n multe altele, nu doar legea (și ce poate fi mai periculos pentru o democrație șovăielnică ca a noastră decât înseși ideea că legea poate fi ignorată și neaplicată?!) dar chiar și pe proprii cetățeni, împiedicându-le, cu bună-știință, exercitarea dreptului fundamental la informație.

Și încă ceva: chestiunea Monitorului Oficial Local pare ceva marginal sau, cum ar spune unii secretari generali de comună (responsabili direct de aplicarea Anexei 1 la Codul administrativ!), „lasă-ne, dom-le, cu monitorul acesta, avem lucruri mai importante de făcut!”. Să respecți legea chiar nu este ceva important în România, mai ales atunci când legea pare să nu cuprindă sancțiuni, nu-i așa? Această atitudine este cel mai bun diagnostic al stadiului în care ne aflăm din punct de vedere al mentalității: în epoca sovietică, în care nimic nu se face decât cu frica de bâtă! Sigur nu place ceea ce spun, dar este lucru verificat că adevărul place rareori. (Mircea-Alexandru MATEI)

Săptămâna viitoare: CODUL ADMINISTRATIV, ANEXA 1, Art. 1. –   (1) Monitorul Oficial Local se cuprinde în structura paginii de internet a fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ- teritoriale, ca etichetă distinctă, în prima pagină a meniului, în prima linie, în partea dreaptă. ȘI DACĂ UAT-ul NU ARE PAGINĂ DE INTERNET? SERIOS, ÎN SECOLUL XXI?! 

Leave a Reply

Your email address will not be published.