Prima parte
Faptul că în textul legii nu sunt prevăzute sancțiuni materiale sau penale, a condus la o anumită lejeritate în abordarea Monitorului Oficial Local în format electronic: „Și dacă nu-l fac, ce se întâmplă? Nimic!” sau „Să fie acolo ceva, pun niște scanuri după hotărâri și văd eu mai târziu…!”. ATENȚIE! ESTE TOTAL GREȘIT! RĂSPUNDEREA EXISTĂ ȘI ESTE SUFICIENT DE SEVERĂ!
Sunt două aspecte ale răspunderii pe care o poartă primarul și secretarul general pentru punerea în aplicare, cu 01 ianuarie 2020, a prevederilor Anexei 1 din Codul administrativ cu privire la Monitorul Oficial Local în format electronic.
Mai întâi, să vedem care este răspunderea primarului în cazul în care Monitorul Oficial Local nu există. Așa cum spuneam în textul precedent, primarul răspunde de asigurarea condițiilor materiale pentru aplicarea legii. În cazul în care nu face acest lucru și o persoană fizică se consideră lezată în drepturile sau interesele sale (aspect extrem de simplu, oricine poate demonstra această vătămare și, mai ales acum, pe fondul alegerilor locale care se apropie, dușmăniile politice sunt în floare!), aceasta poate depune o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva primarului. Reiau prevederea respectivă din Codul penal, tocmai pentru a le trage primarilor un semnal de alarmă că nu este cazul să se joace cu legea: „CODUL PENAL – CAPITOLUL II – Infracțiuni de serviciu – Art. 297 – Abuzul în serviciu: (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”. Sunt convins că n-o să intre nimeni la închisoare pentru asta dar sunt la fel de convins că vor exista nenumărate cazuri de tracasare și de dat cu subsemnatul! Mai departe, pentru că răspunderea primarului nu se oprește la aspectul penal! Tot în Codul administrativ, la ARTICOLUL 198, Actele administrative cu caracter normativ, se specifică: „(1) Hotărârile și dispozițiile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.”. Pe cale de consecință, dacă o hotărâre cu caracter normativ, cum ar fi una privind taxele și impozitele locale sau un proiect de investiții, nu este comunicată public, ACEASTA NU EXISTĂ, NU ESTE OBLIGATORIE! Chiar mai trebuie să detaliez consecințele unei asemenea situații și în ce postură poate fi pus primarul, inclusiv în aceea de a suporta daune financiare?!
Despre răspunderea secretarului general, cu nimic mai mică decât cea a primarului, în partea a doua a acestui material (Mircea MATEI).